Avarie la Podul rutier peste pârâul Valea Neagră, pe DJ 102 I, km 40, Sat Trăistieni, Comuna Valea Doftanei, Judeţul Prahova în data de 17.10.2011
Constatari: Creşterea în intensitate şi tonaj a traficului greu generat de exploatările de material lemnos din zonă, precum şi vechimea podului (construit în 1965).
Avaria produsă la pod pune în pericol siguranţa circulaţiei rutiere în zonă, existând pericolul prăbuşirii podului. La podul rutier peste pârâul Valea Neagră, pe DJ 102 I, km 40 s-a produs avarierea grinzii din beton armat precomprimat din deschiderea a doua (fisurarea şi ruperea betonului în zona centrală a deschiderii), grinda având o săgeată de de cca 30-40 cm, fiind practic susţinută de armături.
Podul are o lungime totală de cca 43 m, având două deschideri de 20 m, lăţimea de 5 m, din care 3,5 m parte carosabilă, tablierul având o singură grindă pe deschidere.
Masuri dispuse: Comisia mixtă (CJ Prahova, ISU Prahova, IJC Prahova şi Primăria Valea Doftanei), a dispus:
- semnalizarea şi restricţionarea urgentă a traficului greu pe pod şi devierea acestuia pe o variantă ocolitoare ce va fi amenajată de administratorul drumului;
- realizarea, în regim de urgenţă a unei susţineri provizorii a grinzii avariate, pe baza unei soluţii stabilite de proiectanţi şi specialişti atestaţi, în vederea asigurării desfăşurării traficului uşor;
- asigurarea fondurilor pentru pentru expertizarea tehnică a podului, elaborarea documentaţiei tehnice şi executarea lucrărilor de punere în siguranţă a acestuia.

